Cum decidem câți oameni trimitem
Depinde de suprafață și de fereastra de timp. Un apartament de două camere se face bine cu o persoană în patru ore sau cu doi oameni în două. La case și la curățenii după constructor mergem întotdeauna cu echipă, pentru că altfel se lucrează o zi și jumătate și rezultatul se degradează pe parcurs.
Ce aducem cu noi
Venim cu tot: detergenți profesionali pentru fiecare tip de suprafață, aspirator cu filtru, mopuri separate pentru baie și pentru restul casei, lavete de microfibră codificate pe culori și, unde e nevoie, aparat de injecție-extracție. Nu folosim nimic din casa ta și nu îți cerem să cumperi nimic dinainte.
Ce facem cu obiectele fragile
Nu le mutăm. Ștergem în jurul lor sau te rugăm să le muți tu înainte, dacă vrei să curățăm și dedesubt. E o regulă pe care am învățat-o scump: un obiect de valoare sentimentală spart nu se repară cu bani.
